Reporter: Ce v-a determinat să vă apropiați de a avocatură?

Neliniștea. Aceasta este motorul progresului nostru nu există soluții universale și nici viață liniștită care conduce la progres. Niciodată nu mi-am dorit sa fac același lucru timp de mulți ani pentru un venit consistent și sigur. Poate voi surprinde pe mulți dar eu nu am devenit avocat din pasiune. Cred că pasiunea încețoșează rațiunea conduce la încercări frustrante și nerodnice, te plasează într-o permanentă căutare de sens.

Reporter: Și fără pasiune există implicare?

Da. În orice activitate a vieții implicarea nu trebuie să fie din toată inima, trebuie sa te dai un pas în spate, să te detașezi de situație și apoi să modelezi realitatea. Un avocat modelează realitatea el nu face o descriere a unei realități, nu este scriitor, nu prezintă o poveste sau o realitate așa cum a înțeles-o ci descrie o realitate procedurală care poate fi stabilită pe bază de probe: înscrisuri, expertize sau declarații de martori sau prezumții.

Este important să înțelegem că rolul dreptului în societate este acela de stabili funcționarea acesteia prin reducerea conflictului, nu stabilirea adevărului așa cum cred cei mai mulți oameni care se adresează justiției.

Reporter: Cum ați caracteriza învățământul Juridic românesc?

Educația juridică își are locul ei în contextul internațional caracterizat de conflicte. Învățământul românesc pe care l-am urmat și eu pune accent pe cursuri predate și examene din informațiile predate la cursuri. Se predă opinii majoritare și minoritare dar se ingnoră evoluția istorică și se descurajează experimentarea creativității, studiul individual și cercetarea.

Cred că școala românească în general nu este o școală deschisă care să stimuleze idei noi și abordări diferite. Este un tip de educație realizat în contextul unei culturi tradiționale comuniste orientat spre mai degrabă pe acceptarea ideologiilor decât pe emiterea unor păreri personale. Reducem legea la un text legal sau la o procedură și pierdem din vedere contextul și echitatea. Această abordare face ca studentul să nu mai fie interesat de studiu, de cercetare ci de obținerea diplomei care îl poate ajuta în carieră.

Reporter: Vă mai amintiți care a fost primul proiect important?

Da, a fost un proces la Timișoara având ca obiect pretenții rezultate din nerespectarea obligațiilor contractuale. Dar nu acest proiect a fost important, nu începutul a fost important pentru mine ci continuarea cu multe proiecte intense, anxietăți și nopți nedormite. Când ești tânăr și ai nevoie de bani este greu să înveți să spui ”nu”. Nu știu dacă un maestru m-ar fi ajutat mai mult în evoluția mea profesională, dacă mi-ar fi adus claritate și siguranță, știu sigur că permanenta căutare și neliniște a fost modalitatea prin care am progresat.

Reporter: Cât este știință și cât este artă în avocatură?

Nu există o rețetă clară, în mare parte arta și știința sunt interconectate.Este dificil să le deosebești. Cred că nu poate exista una fără cealaltă. Putem afirma despre un contract bine redactat că ține doar de știință? Adică de știința dreptului, de știința de a redacta contracte și clauze contractuale și să ignorăm experiența socială și culturală a avocatului care a redactat?O mașină frumoasă este artă sau știință?

Reporter: Care sunt temele care vă inspiră în avocatura?

Spiritul legii și echitatea sunt temele care mă preocupă intens. Nu mă preocupă în mod deosebit un domeniu, o specializare deși m-a atras întodeauna dreptul internațional privat. Cel mai dificil lucru în avocatura este claritatea. Este ușor să prezinți ceva complicat din care fiecare client, judecător întelege ce vrea și rămâne cu ce alege. Claritatea nu inseamnă aplicarea mecanică a legii, necesită cunoștințe organizate către un context social. Cel mai greu răspuns în avocatură este la întrebarea: Ce înseamnă simplitate în aces caz? Dacă va fi simplu, va fi și clar

Reporter: Ce tip de proiect vă este mai aproape de suflet și de ce?

Orice proiect care include un element de extraneitate, îmi place să definisc diversitatea prin unitate. Orice proiect poate reprezenta o sursă de inspirație. Cred că proiectul preferat este următorul pe care îl accept cu entuziasm.

Reporter: Aveți abordare preferată, un stil preferat?

Da, prefer un stil ecletic, exponențial. Încerc să fac mai mult decât abordarea tradițională inductiv-deductiv, în principiu-in fapt-in fond. Dacă dreptul este o știință deductivă și prezentăm situației de fapt în mod deductiv iar situația de drept în mod inductiv atunci se pierde însuși sensul demersului juridic. Pentru a menține sensul abordarea trebuie sa fie abductivă adică să avem în vedere ipoteza cea mai plauzibilă care explică faptele așa cum rezultă din probe.

Reporter: Ce vă deranjează și ce apreciați la sistemul juridic din România?

Este important să înțelegem că rolul dreptului în societate este acela de stabili funcționarea acesteia prin reducerea conflictului, nu stabilirea adevărului așa cum cred cei mai mulți oameni care se adresează justiției. Îmi displace promovarea permanentă a ideii că judecătorii lucrează sub presiune și nu trebuie să fie corupți iar în acest scop trebuie încurajați prin salarii mari. Judecătorul trebuie să aibă un salariu mare din cu totul alte motive, nu doar pentru a rezista ”tentațiilor”. Apreciez deschiderea tinerilor pentru drept. Energia si entuziasmul lor mă îndreptățesc să cred că România are potențial și avem mari șanse să ne decidem viitorul nu să ne subordonăm algoritmului.

Reporter: Si dacă dreptul nu este pasiune, care sunt pasiunile d-voastră?

Încerc să mă detașez de ele chiar dacă nu reușesc. Îmi place să călătoresc cu rucsacul în sapte, să văd oameni, obiceiuri și locuri șă înțeleg culturi dar și să privesc sau să iau parte la evenimente sportive sau artistice!