Avocat Gabriel Dragomir

Mă puteți găsi și pe:

Divorț din străinătate. Unica soluție prin avocat. Iată de ce!

Procedura de divorț din străinătate  este posibilă doar pe cale judiciară. Divorțul din străinătate nu este posibil pe cale administrativă, notarială sau prin mediator. Altfel spus, din străinătate nu poți divorța nici la Primărie în fața Ofițerului de Stare Civilă, nici la notar și nici la mediator.

Această soluție rezultă din dispozițiile legale aplicabile și este conformă jurisprudenței Inaltei Curți de Casație și Justiție a României, Curții Constituționale a României dar și Curții de Justiție a Uniunii Europene deoarece întreaga procedură de divorț are caracter legal și imperativ. Divorțul privește starea civilă a persoanei iar starea civilă este de domeniul legii, nu de domeniul voinței individuale pentru a putea face obiectul vreunei înstrăinări sau renunțări.

Procedura de divorț pe cale notarială, administrativă sau la mediator este posibilă doar în cazul în care soții sunt de acord cu divorțul. Dacă soții sunt cetățeni români care locuiesc în străinătate, chiar dacă aceștia sunt de acord cu divorțul, procedura de divorț pe cale administrativă, notarială sau la mediator nu le este aplicabilă deoarece ultima locuință comună a soților nu se află în România.

Divorț din străinătate pe cale administrativă sau notarială – imposibil. Argumente legale.

 

În cazul în care există acordul soților, articolul 375 din Codul Civil prevede posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț  de către ofțerul de stare civilă sau de către notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuințe comune. În ipoteza noastră, întrucât ultima locuință comună a soților nu se află în România, în mod evident divorțul pe cale administrativă nu este posibil.

Chiar dacă divorțul pe cale administrativă ar fi posibil, pornind de la ipoteza că soții au locuit în comun doar în România, divorțul pe cale administrativă sau la notar prezintă incovenientul că după 30 de zile de la depunerea cererii de divorț, soții trebuie să se prezinte personal în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului. Potrivit Art. 376 din Codul Civil cererea de divorț se depune de soți împreună, notarul sau ofițerul de stare civilă înregistrează cererea și acordă soților un termen de reflecție de 30 de  zile la expirarea căruia soții trebuie să se prezinte personal în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului.

Divorț la mediator-imposibil

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a României s-a pronunțat prin Recursul în Interesul Legii Nr. 33/2019 în sensul că mediatorii nu au calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei. Astfel, exprimarea de către soţi a acordului acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor.

De altfel, mediatorul nu este enumerat în cuprinsul articolului 376 al. 3 din Codul Civil între persoanele care pot verifica consimțământul liber si neviciat al soților în privința divorțului.

Divorț din străinătate pe cale judiciară – unica soluție legală

 

Articolul 382 din Codul Civil stabilește imperativ că desfacerea căsătoriei prin divorț se dispune prin hotărâre, de către instanța care pronunță divorțul. Acest lucru este justificat de faptul că instanța de judecată verifică consimțământul actual, liber și neviciat al soților în vederea desfacerii căsătoriei.

În cazul divorțului din străinătate pe cale judiciară, verificarea acordului pentru divorț în absența părților reprezentate de avocat este permisă de dispozițiile articolului 921 din Codul de Procedură Civilă și articolului 3 litera b din Regulamentul European 2201/2003.

Ce reții

Dacă ambii soți locuiesc în străinătate, unica modalitate de divort prin acord este divorțul pe cale judiciară.

Dacă ai învățat ceva din acest articol și te-am ajutat să iei o decizie, ma bucur foarte mult. Daca vrei să programezi o întâlnire online, o poți face prin acest formular. Dacă  vrei să îmi scrii poți utiliza retele de socializare, whatapp-ul sau mailul.

 

Av. Gabriel Dragomir

 

 

 

 



Spune-mi despre nevoile tale specifice!
Ca avocat ofer servicii pentru a te ajuta să transformi problemele în soluții!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on whatsapp

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *