Soluția ideală pentru un divorț din Germania este divorțul prin acordul părților. Dacă totuși soțul nu este de acord cu divorțul și vrei să divorțezi, este posibil acest lucru printr-o procedură online dar trebuie lămurite câteva aspecte care fac obiectul prezentului articol.

În primul rând, instanța română poate soluționa doar cererea referitoare la divorț și la nume, cererile privitoare la răspunderea părintească și pensia de întreținere se pot soluționa doar de instanța germană. În al doilea rând cererea de divorț se soluționează potrivit legii germane, de aceea o astfel de procedură de divorț din Germania este recomandabilă cuplurilor fără copii.

Prin acest articol îmi propun să îţi prezint procedura de divorț desfășurată în fața instanșei române potrivit legii germane în speranța că informațiile te vor ajuta să îți clarifici aspectele esențiale ale divorțului.

      1. Problema cea mai importantă: Necompetența internațională a instanțelor române în soluționarea cererilor vizând răspunderea părintească și pensia de întreținere

În cazul în care părțile nu au acceptat în mod expres competența instanțelor române în ceea ce privește soluționarea cererilor privind răspunderea părintească și pensia de întreținere instanța română se va declara necompetentă internațional să soluționeze aceste cereri deoarece lipsește acordul de alegere a forului prevăzut de articolul 10 alineatul 1 din Regulamentul CE  nr. 1111/2019.

Întrucât în lipsa acordului art. 10 din Regulament CE 1111/2019 este inaplicabil, devine aplicabil  articolului 7 al. 1 din același regulament care prevede că în materia răspunderii părintești sunt competente înstanle din statele membre pe teritoriul cărora copilul are reședința.  Curtea de Justiție a Uniunii Europene  a stabilit prin hotărârea C-523/07 că  reședința copilului este în locul în care se află centrul vieții acestuia, având în vedere ansamblul împrejurărilor de fapt relevante, în special durata și regularitatea reședinței, precum și integrarea sa familială și socială. Astfel, noțiunea de reședință implică prezența fizică a copilului într-un stat membru, regularitatea condițiile și motivele sejurului și ale mutării familiei sale pe teritoriul ale unui stat membru cetățenia copilului, locul și condițiile de școlarizare cunoștințele lingvistice precum și raporturile de familie și sociale ale copilului. În acest context,  revine instanței naționale competența de a stabili locul reședinței obișnuite a copilului în lumina criteriilor enunțate.

Dacă  la data introcucerii cererii de divorț din Germania, soțul nu este acord cu divorțul iar minorul sau minorii locuiesc în Germania, frecventează cursurile unităților de învățământ din german și sunt integrați în acest stat, competența instanței se stabilește în conformitate cu dispozițiile art 7 din Regulamentul CE 1111/2019, adică la instanța de reședință .

În favoarea instanței de la locul reședinței  pledează și faptul că  minorii nu ar avea legături familiale și sociale cu România și nici nu ar fi integrați în această țară . Prin urmare dacă la momentul introducerii acțiunii,  minorii nu aveau reședința obișnuită pe teritoriul României ci Germania, autoritățile judiciare ale acestui stat sunt în măsură să dispună cu privire la măsurile de ocrotire.

În ceea ce privește competența de soluționare a capătului de cerere privind contribuția părinților la cheltuielile de întreținere ale minorului (pensia de întreținere),  aceasta întră în domeniul de aplicare a articolului al regulamentului CE 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere iar instanța romînă este necompetentă internațional deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din acest regulament, respectiv nu a fost aleasă de către părți ca instnță competentă.

       2. Condiții pentru divorț din Germania

Dacă la data introducerii cererii de divorţ în faţa instanţei române, reședința obișnuită a soţilor se afla în Germania iar soțul pârât nu este de acord  cu divorțul,  se aplică direct  Regulamentul CE 1111/2019 care înlătură de la aplicare dispozițiile procedurale ale legii române privind competența generală și cele din codul civil referitoare la determinarea legii aplicabile divorțului.

În esență, art. 3 lit. b din Reg. 1111/2019 impune competența generală și teritorială a instanțelor române (instanța de cetățenie) doar în ceea ce privește soluționarea divorțului. Legea aplicabilă divorțului este însă legea germană potrivit  articolului 8 lit. b din Reg. CE 1259/2010 care stabilește că în absența exprimării opțiunilor legea aplicabilă divorțului este legea statului pe care soții își au reședința obișnuită.  În acest sens, întrucât criteriile prevăzute de art. 8 sunt prezentate în ordine ierarahică și primul criteriu a fost îndeplinit, divorțul se va realiza în fața instanșelor române potrivit legii germane.  Mai reținem ca agument suplimentar în favoarea aplicării legii germane doar pentru soluționarea motivelor de divorț faptul  că: la punctul 10 al expunerii de motive a regulamentului 1259 se prevede că legea stabilită potrivit acestui regulament se aplică doar motivelor de divorț.

Astfel conform articolului 1564 din Codul civil German:” o căsătorie poate fi dizolvată  printr-o hotărâre judecătorească la cererea unuia sau ambilor soți.”

Potrivit articolului 1565 al. 1 din  Codul Civil German: ” o căsătorie poate fi desfăcută în cazul în care nu mai poate continua. Mariajul este destrămat în cazul în care coabitarea dintre soți nu mai există și nu mai poate fi de așteptat ca soții să restabilească altă coabitare.”

Potrivit articolului 1566 al. 1 din Codul Civil German:” este o prezumție de necontestat faptul că mariajul s-a destrămat în cazul în care soții au trăit separat timp de un an și ambii soți solicită divorțul sau pârâtul este de acord cu divorțul.”

Interpretând dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că, în principiu, în cazul în care soții locuiesc împreună, pentru a putea divorța este tot nevoie de acordul celuilalt soț.

Văzând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța română va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile menționate de articolul 1567 din Codul Civil German respectiv dacă există dovezi privind lipsa traiului în comun și dacă nu se mai poate aștepta ca soții să restabilească această coabitare.

Astfel dacă soții locuiesc deja separat, instanța va constata că deși soții au încheiat o căsătorie având la bază sentimente de iubire și respect reciproc, totuși pe parcursul desfășurării căsniciei au intervenit neînțelegeri, nemulțumiri care au generat certuri care au condus la înstrăinarea soților, la dispariția afecțiunii și la separarea în fapt a acestora. Soții nu au reușit să găsească o cale pentru a depăși aceste neînțelegeri și de a reface legătura efectivă de prietenie care trebuie să existe între soți iar după separarea în fapt, neînțelegerile nu s-au atenuat, ambele părți adoptând la data introducerii cererii de divorț o atitudine care a condus la deteriorarea profundă a relațiilor de familie.  În această situație este evident că nu se mai regăsesc coordonatele care trebuie să existe într-o familie, respectiv: respect înțelegere și afecțiune.

     4. Numele de familie în cazul unui divorț din Germania

În ceea ce privește numele de familie purtat după divorț, urmează a se face aplicarea dispozițiilor din Codul Civil Român deoarece așa cum am explicat mai sus, regulamentul european stabilește că dispozițiile sale se aplică numai motivelor de divorț.

Dispozițiile 913 alineatul 3 Cod Procedură Civilă Român  prevăd că instanța se poate pronunța din oficiu și asupra numelui pe care îl vor purta soții după divorț potrivit prevederilor codului civil. Potrivit 383 al. 3 din Codul Civil dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințare, fiecare dintre soți poartă numele dinaintea căsătoriei.

Astfel, ținându-se cont de faptul că nu există o înțelegere referitoare la păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei,  instanța va analiza dacă motivele invocate privitoare la păstrarea numelui  are la bază motive temeinice. Astfel de motive presupun existența unui interes material și moral al soțului care dorește păstrarea numelui dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei, cum ar fi: identificarea persoanei cu acest nume în viața științifică literară artistică, cunoașterea în mediul în care profesează cu acest nume iar schimbarea numelui ar putea conduce la producerea unei vătămări.

Referitor la necesitatea păstrării numelui de familie pentru a proteja interesul superior al copiilor, acest motiv nu poate reprezenta, de plano, un motiv intemeiat de păstrare a numelui ci este necesară o analiză a situației concrete. În primul rând un astfel de motiv, pare a viza în principal interesele minorilor iar nu pe cele ale părintelui. Trecând peste acest aspect, pot exista cazuri în care părintelui căruia îi este încredințat copilul  să aibă dificultăți generate de purtarea unui nume diferit de cel al copilului său din cauza frecvenței care ar trebui să justifice acest lucru. Spre exemplu: în situația în care părintele și-a însoțit copilul la numeroase competiții internaționale sau la efectuarea unor tratamente medicale periodice și ar fi necesară schimbarea unor documente de identitate din care ar reieși diferența numelor.

Ajunși în acest punct, trebuie să arătăm că sprijinul pe care copiii au nevoie să-l primească pentru a depăși situația generată de separarea părinților, constă în prezența acestora în viața lor, implicarea constantă în activitățile intreprinse de minori, comunicarea eficientă cu minori precum și între părți, având mai puțină importanță numele pe care acesta îl poartă.

Astfel dacă nu ne aflăm într-una din situațiile de excepție enumerate nelimitativ mai sus, care să implice disconfort generat de putere de purtarea de un părtinte a unui alt nume diferit de cel al copiilor săi, instanțele, de regulă, resping cererea de păstrare a numelui și dispune revenirea la numele purtat anterior

4. Avantaje și dezavantaje privind soluționarea divorțului în România

Divorțul pronunțat în România prezintă avantajul că acesta nu trebuie înscris în registrele de stare civilă din România și astfel se evită o cheltuială suplimentară. Pe teritoriului Germaniei dovada divorțului pronunțat de instanța română se face cu sentința pronunțată  și certificatul matrimonial de divorț eliberat în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Regulamentul CE 1111/2019.

Dacă urmezi procedura de divorț în Germania, sentința pronunțată de instanțele germane trebuie înscrisă prin mențiune în registrele de stare civilă din România în conformitate cu dispozițiile Art. 41 din legea 119/1996 privind registrele de stare civilă. Pentru  înscrierea mențiunii de divorț din Germania este nevoie de sentința din Germania tradusă, declarația privind numele după divorț si certificatul matrimonial indicat mai sus, eliberat de instanța germană.

5. Cum îmi scrii

Cel mai rapid, comod si simplu mod de a-mi scrie pentru un divorț din Germania în care soțul nu este acord,  este prin utilizarea formularului de mai jos.

Av. Gabriel Dragomir