Servicii de avocat online pentru divorț în România din străinătate
Într-un articol anterior, am explicat de ce un divorț în România din străinătate este posibil online doar în cazul cetățenilor români care au reședința în
Într-un articol anterior, am explicat de ce un divorț în România din străinătate este posibil online doar în cazul cetățenilor români care au reședința în
Timp estimat pentru informare 15 minute. Pentru costuri și detalii referitoare la contestație amendă radar, click aici. O contestație amendă radar trebuie să pornească de
Pornind de la realitatea că în momentul încheierii unui contract de credit consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de bancă atât în ceea
Problemele managerilor din domeniile afectate de măsurile restrictive impuse de protecția împotriva coronavirusului sunt de două categorii: 1. Cantitățile asumate prin contractele semnate anterior apariției
Este unanim cunoscut că în cazul recunoașterii faptei, inculpatul beneficiază de o reducere a pedepsei cu 1/3 în temeiul Art. 396 alin. 10 din Codul
În cazul unei infracțiuni săvârșite în străinătate de către o persoană de naționalitate română preluarea procedurilor penale de către statul român poate reprezenta unica garanție
Dacă ai primit decizia privind acordarea pensiei în care la stabilirea drepturilor de pensie nu au fost luate în calcul veniturile suplimentare pentru care s-a
Anularea unei mărci înregistrate fără intenția de a o utiliza, adică a unei mărci înregistrate fără intenția reală de a utiliza marca în activitatea comercială
Dacă la data sesizării instanței reședința ambilor soți se află în Belgia, pentru divorț în România se aplică direct Regulamentele Europene 2201/2003 , 1259/2010 și
Dacă locuiești în străinătate și fostul soț nu este de acord să vii alături de copil în România, poți rezolva problema la instanța din zona