Avocat sector 3 | Gabriel Dragomir

Avocat Gabriel Dragomir

Mă puteți găsi și pe:

Biletul la Ordin refuzat este titlu executoriu pentru capital și accesorii. Soluția

Conform Art. 106 raportat la Art. 61 din Legea Nr. 58/1934, un Bilet la Ordin refuzat este titlu executoriu pentru capital și accesorii. Calitatea de titlul executoriu oferă posibilitatea creditorului, celui căruia biletul la ordin i-a fost refuzat, sa înceapă executarea silită atât împotriva emitentului cât și împotriva avalistului.  Art. 35 din legea 58/1934 prevede că avalistul răspunde în același mod ca acela pentru care a garantat.

Creditorul poate executa în limita creanței și a dobânzii legale, concomitent sau separat, bunurile debitorului sau bunurile avalistului.

Cum începi executarea silită a unui bilet la ordin refuzat

Potrivit Art. 664 Cod Procedură Civilă executarea silită poate porni numai la cererea creditorului. Deci, trebuie să formulezi o cerere de executare silită.

Cererea se depune personal sau prin reprezentant convențional (avocat) la sediul biroului executorului judecătoresc competent. Cererea poate fi trimisă executorului judecătoresc și prin poștă, curier, telefax, email sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare și a biletului la ordin refuzat.

Biletul la Ordin este titlu executoriu pentru capital și accesorii, de aceea prin cererea de începere a executării silite trebuie să soliciți și plata dobânzii legale.

Debitor în altă localitatea sau în străinătate

Executorul judecătoresc competent este executorul în raza teritorială a căruia își are sediul debitorul, emitentul biletului la ordin. Acestui executor judecătoresc îi poate fi trimisă cererea de începere a executarii silite prin una din modalitățile enumerate mai sus.

Dacă debitorul are sediul în străinătate, atunci trebuie ca titlul executoriu, biletul la ordin, să devină titlu de executare european. În acest scop trebuie parcursă o anumită procedură în urma căreia biletul la ordin devine titlu executoriu european.

 

Dacă dorești să începi executarea silită rapid și online, ai la dispoziție serviciul online RAPID3S. Este un serviciu online conceput special pentru rezolvarea online a problemelor juridice.

Ce se întâmplă mai departe, cand recuperezi banii?

Întrucât Biletul la Ordin este titlu executoriu pentru capital și accesorii, după ce executorul  primește cererea de executare silită a biletului la ordin refuzat, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare. În vederea respectării Principiului Legalității Executarii Silite, prevăzut de Art. 625 Cod Procedură Civilă, încuviințarea executării silite se dispune de către instanță.

După încuviințarea executarii silite, debitorul este somat de către executorul judecătoresc să plătească suma, în caz contrar, conturile urmează a fi poprite iar bunurile mobile sau imobile indisponibilizate.

Mulți debitori cred ca pot scăpa de executare silită prin deschiderea unor conturi la alte bănci dar acest lucru nu corespunde adevărului deoarece executorul face periodic interogarea conturilor deschise la bănci și află dacă debitorul deschide un cont nou.

Dacă debitorul sau avalistul are cash în cont sau conturi, recuperarea banilor se poate realiza în 2-3 luni. Dacă nu există disponibilitate, recuperarea depinde de momentul intrării sumelor în contul debitorului sau de parcurgerea etapelor executării silite (ex. scoaterea la licitație a unui imobil).

Un truc bun ca să recuperezi banii repede

Dacă debitorul ocupă imobilul pe care urmează să îl execuți silit, în temeiul Art. 830 Cod Procedură Civilă poți solicita evacuarea acestuia din acest imobil.  Constrâns să părăsească sediul sau domiciliul, debitorul ca căuta soluții să plătească. Eu am formulat astfel de cereri de evacuare și s-au dovedit a fi eficiente.

Ce reții

Biletul la Ordin este titlu executoriu pentru capital și accesorii, de aceea recuperarea sumei este posibilă atât de la debitor cât și de la avalist. Recuperarea este posibilă iar formularea unei cereri de evacuare a debitorului din imobilul ocupat poate reprezenta o soluție pentru recuperarea mai rapidă a banilor.

Deci se poate dacă ai răbdare, cunoști legea și știi cum să o aplici.

Av Gabriel Dragomir

Av. Gabriel Dragomir


Spune-mi despre nevoile tale specifice!
Ca avocat ofer servicii pentru a te ajuta să transformi problemele în soluții!
× Cum te pot ajuta?