Avocat Gabriel Dragomir

Mă puteți găsi și pe:

Acte necesare căsătorie în străinătate

Dacă pentru acte necesare căsătorie în străinătate ai fost deja la primărie, ai lista actelor necesare și vrei să știi daca le poți obține fără să vii în țară și fără să faci procură specială la Consulatul României din țara în care te afli, atunci citești articolul potrivit.

Art. 10 din Legea 119/1996 privind actele de stare civilă menționează expres că ”acestea pot fi obținute din țară prin intermediul avocaţilor împuterniciţi de către titulari sau de către reprezentanţii legali ai acestora, în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”  Deci, în calitate de avocat, te pot ajuta să obții orice act necesar încheierii căsătoriei în străinătate. Bineînțeles, întreaga procedură este online iar contractul de asistență juridică îl poți descărca online de aici.

Înainte de a-ți prezezenta lista tuturor actelor necesare încheierii căsătoriei în străinătate trebuie să știi că dacă ai divorțat în România, înainte de orice demers trebuie să înscrii divorțul în registrul de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei. Apoi poți obține celelate acte. Actele privitoare la căsătorie se obțin de starea civilă unde a fost încheiată căsătoria iar actele privitoare la naștere se obțin de la starea civilă unde a fost înregistrată nașterea.

Mai jos regăsești lista tuturor actelor necesare încheierii căsătoriei în străinătate, dar e posibil să nu ai nevoie de toate. Poți să te limitezi la cele solicitate de Primăria unde vei încheia căsătoria sau poți să le obții pe toate deoarece în cea mai mare parte se obțin de la starea civilă de la locul nașterii sau de la starea civilă unde a fost încheiată căsătoria anterioară, unde oricum se fac demersuri.

1.Acte necesare căsătorie în străinătate

 

1.Certificat de Nașterea Multilingv  se obține de la starea civilă unde a fost înregistrată nașterea. Dacă ai fost căsătorit anterior acest certificat se obține doar cu mențiunea divorțat și doar după înregistrarea divorțului la starea civilă de la locul încheirii căsătoriei.

2. Certificat de Căsătorie cu mențiunea divorțat – Este vorba de certificatul de căsătorie pentru căsătoria anterioară pe care se înscrie mențiunea divorțat și se obține de la starea civilă unde a fost înregistrată căsătoria

3.Certificat de căsătorie multilingv cu mențiunea divorțat – Dacă divorțul este înscris se poate elibera și certificatul de căsătorie multilingv cu mențiunea divorțat. Practic este vorba de același certificat de la punctul 2 dar eliberat multilingv. Procedura este separată dar dacă este posibilă eliberarea certificatului menționat la punctul 2 este posibilă și eliberarea acestui certificat

4.Dovada privind desfacerea căsătoriei -Este vorba de hotărârea de divorț cu mențiunea divorțat sau certificatul de divorț eliberat de Primărie sau Notar dacă divorțul a avut loc în țară. Daca divorțul a avut loc în străinătate trebuie parcursă procedura recunoașterii despre care poți citi aici.

5. Certificat de divorț în materie matrimonială eliberat potrivit Art. 39 din Regulamentul European 2201/2003- Se eliberează de instanță dacă divorțul a fost pronunțat de instanșă sau primărie și de notar dacă dacă divorțul a fost pronunțat de notar. Despre acest certificat poți citi aici.

6. Certificat de Celibat/Adeverință Anexa 9 din Metodologia de aplicare a dispozițiilor în materie de stare civilă HG 64/2011 din care rezultă căsătoria și divorțul. Legea nu prevede existenta unui formular multilingv dar poate fi tradus.

2. Cum imi scrii pentru a obține actele necesare căsătoriei în străinătate

 

Poți să îmi scrii prin:

  • Aplicații mobile sau rețele de socializare
  • Apasă acest

Actele pe care trebuie să mi le trimiți le discutăm la prima conversație care este gratuită. Trebuie să mai știi că onorariul îl plătești la sfârșit înainte să îți expediez actele.

 

Av. Gabriel Dragomir

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on whatsapp

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.